Valsul vienez

Expunerea începe cu secolul al XVI-lea, întrucât din acea perioadă datează primele atestări ale dansurilor precursoare, înrudite sau care au influenţat geneza Valsului Vienez, cel mai vechi dintre dansurile sportive.

Originea acestui dans se pierde în negura timpului, undeva prin 1520, când a apărut, în Germania, primul strămoş al Valsului, „Dreher-ul”. Austria şi Franţa nu s-au lasat nici ele mai prejos, inventând propriile forme de proto-vals, „Weller-ul”, în 1580, şi respectiv „Nizzarda”, în 1590.

Prima atestare a unui dans popular purtând numele de „La Volte”, interpretat pe o muzică cu ritm de 3/4, provine din 1556 şi este originar din Provence, Franţa. La rândul lor, italienii pretind că „Volta” este un dans originar din Peninsulă. Indiferent de locul de origine, acest dans face parte din genul Contredanse (Franţa) sau Contra-danza (Italia), în care dansatorii nu dansează singuri şi nici în perechi independente, ci într-o formaţie în care perechile şi dansatorii interacţioneaza între ei, materializând în timpul dansului o serie de forme geometrice cum ar fi liniile, cercurile etc.

Păstrând proporţiile, putem spune despre Contra-dans că este precursorul dansului sportiv în formaţie din secolul al XX-lea. „La Volte” a fost introdus în programul balurilor de la Versailles de către Caterina De Medici în 1581.

La începutul secolului al XVII-lea, în Italia şi Franţa (ţări care dictau moda în dans) existau discrepanţe majore între manierele de dans uzitate de curţile regale la baluri şi cele folosite de popor la petrecerile câmpeneşti. Cea mai importantă diferenţă era poziţia în care se dansa. La balurile nobiliare, domnul ţinea partenera în dreapta sa, deoarece, fiind dreptaci, îşi ţinea sabia în partea stângă. Mâinile, din raţiuni estetice sau de etichetă, erau poziţionate într-o manieră similară celei folosite astăzi în competiţiile de dans sportiv. De fapt, cercetătorii consideră că este primul dans care s-a dansat în poziţie închisă, element de o importanţă covârşitoare pentru devenirea ulterioară a dansului în pereche. La petrecerile populare, dansatorii adoptau un alt gen de poziţie închisă, în care barbatul ţinea fata la stânga sa, cu mâinile pe talie, iar aceasta ţinea mâna dreapta pe umărul partenerului, ridicându-şi fusta cu mâna stângă atunci când partenerul, folosindu-şi coapsa piciorului drept, o ridica în aer în timpul întoarcerii.